Deputatii europeni au cerut marti guvernului olandez sa condamne crearea unui site care cere cetatenilor olandezi sa posteze nemultumirile legate de imigrantii din Europa de Est, relateaza AFP. Site-ul a fost creat de partidul de extrema-dreapta PVV, care sustine guvernul olandez.
"Imi doresc ca premierul (Mark Rutte) sa-si asume responsabilitatile si sa condamne acest site (...) Nu putem tolera din partea unui partid membru al unei coalitii guvernamentale apeluri la ura impotriva cetatenilor unei alte tari membre", a spus presedintele francez al Partidului Popular European (PPE, conservatori) Joseph Daul.
El a deplans faptul ca Rutte, invitat sa se exprime in fata Parlamentului European, a ales sa absenteze de la dezbateri.
"Tacerea guvernului olandez este intolerabila", a spus, la randul sau, belgianul Guy Verhofstadt, seful grupului ALDE.
Verzii au denuntat un "scandal" si au cerut ca Amsterdamul sa isi asume "responsabilitatile". "Ar trebui sa-si gaseasca o majoritate printre partidele care sunt in acord cu Europa de astazi", a declarat co-presedintele grupului, Cohn-Bendit, intr-o conferinta de presa a ecologistilor.
Deputatii europeni vor dezbate acest subiect marti dupa-amiaza, inaintea unui vot care va avea loc joi.
Partidul pentru Libertate (PVV), care permite guvernului sa aiba o majoritate in parlamentul olandez, a lansat in 8 februarie un site care invita olandezii sa denunte problemele cauzate de est-europeni.
Guvernul lui Mark Rutte a afirmat in repetate randuri ca nu va condamna initiativa partidului lui Geert Wilders, deoarece este vorba de un "site al partidului", si nu unul guvernamental.
marți, 13 martie 2012
Parlamentul European cere Olandei sa condamne site-ul xenofob creat de PPV impotriva est-europenilor. Tacerea guvernului olandez este intolerabila - Guy Verhofstadt
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu